Acasă55Năsui: Limitarea plăţilor cash nu este despre combaterea evaziunii, este despre control

Năsui: Limitarea plăţilor cash nu este despre combaterea evaziunii, este despre control

Deputatul USR Claudiu Năsui apreciază că limitarea plăţilor cash nu reprezintă o măsură de combatere a evaziunii fiscale sau a corupţiei, în condiţiile în care o serie de ţări occidentale nu au impus astfel de limitări, dar au o colectare mai bună a taxelor şi impozitelor decât România.

‘Limitarea libertăţii nu înseamnă să fii civilizat. Germania, Estonia, Austria, Cipru, Suedia, Olanda, Ungaria, Irlanda, Malta, Luxembourg, Anglia nu au nicio limită la plata cu cash. Toate aceste ţări nu doar că îşi lasă cetăţenii să-şi aleagă cum vor să-şi folosească banii, dar au şi evaziune mai mică decât România. Limitarea plăţilor cash nu este despre combaterea evaziunii sau a corupţiei. Şi acum sunt limitate la 10.000 de lei pe tranzacţie şi tot avem şi evaziune şi corupţie. Este despre control’, scrie fostul ministru al Economiei, vineri, pe Facebook.

Claudiu Năsui menţionează că există argumente bune în favoarea plăţii cu cardul, la fel cum există argumente bune şi în favoarea plăţii în numerar, dar că o persoană are dreptul să aleagă cum îşi cheltuie banii.

‘Dacă eşti contra interzicerii cash-ului, eşti cu AUR. Dacă eşti pentru, eşti cu PSD. Pe orice parte a dezbaterii sunteţi, nu vă lăsaţi manipulaţi de oameni care gândesc tribal. Există argumente bune pro-card, aşa cum există argumente bune pro-cash. Nu există argumente bune pro interzicere/impunere a unuia sau altuia. Sunt banii dumneavoastră, munciţi de dumneavoastră, aveţi dreptul să-i cheltuiţi oricum doriţi dumneavoastră’, scrie Năsui.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că limitarea plăţii în numerar pentru persoanele fizice vizează combaterea evaziunii fiscale, dar nu interzicerea banilor cash. Întrebat de jurnalişti ce părere are despre intenţia liberalilor de a renegocia măsura limitării plăţilor în numerar, prim-ministrul a replicat că propunerea a venit din partea experţilor şi nu reprezintă o iniţiativă personală. El a pledat pentru o ‘abordare sinceră’ şi a adăugat că nimeni nu doreşte să scoată banii în numerar de pe piaţă. Potrivit acestuia, România are ‘cea mai mare evaziune fiscală’ din Uniunea Europeană, reprezentând 10% din PIB şi totalizând 160 de miliarde de lei.

‘Nu aveţi bani cash? Cu adevărat, nu am sacoul ăla făcător de bani, dar prin maşină am bani, ca să nu se mai întâmple… Cineva a interzis banii cash? Este vorba ca într-un singur loc să nu poţi cheltui mai mult de 5.000 de lei ca persoană fizică. Presupun că e o măsură de combatere a evaziunii, discutată nu de liderii politici, că nu suntem experţi în combaterea evaziunii fiscale. (…) Are cineva 5.000 de lei la el acum? Eu nu am. Ca să cheltui într-un singur loc 5.000 de lei este o nenorocire. Tu poţi să cheltui în zece locuri de 5.000 de lei. Deci, 50.000 poţi să cheltui de la un colţ al străzii până la celălalt colţ al străzii. (…) Nu mă aveţi client în acest joc. Un joc ipocrit, speculat de anumiţi politicieni, care nu are nicio treabă cu adevărul’, a spus Ciolacu.

Tot miercuri, preşedintele AUR, deputatul George Simion, a anunţat demararea demersurilor pentru două referendumuri care vizează familia dintre un bărbat şi o femeie, respectiv plăţile în numerar. Liderul AUR a menţionat că ambele referendumuri se pot organiza în aceeaşi zi.

‘Vrem să anunţăm demararea demersurilor pentru două referendumuri importante, pentru familia dintre un bărbat şi o femeie şi pentru numerar. Se va constitui un grup de iniţiativă la notar, conform legii, strângere de semnături pentru plăţile în numerar, pentru introducerea în Constituţie a plăţilor cu numerar. Am văzut şi în alte ţări că se întâmplă acest lucru, în Austria, în Elveţia’, a precizat Simion la o conferinţă de presă. AGERPRES /(AS – autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks