Natalia Intotero, ministrul Familiei, anunță că în cadrul apelului rezervat IMM-urilor din Județul Hunedoara, prin Programul Tranziție Justă, au fost depuse proiecte în valoare de aproape 2,2 miliarde de lei.
- ”După ce în ședința de astăzi, Guvernul a aprobat Strategia Națională pentru Tineret 2024-2027, vestea bună vine din județul Hunedoara. În cadrul apelului rezervat IMM-urilor din Județul Hunedoara, prin Programul Tranziție Justă, au fost depuse proiecte în valoare de aproape 𝟮,𝟮 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮𝗿𝗱𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶, o sumă impresionantă pentru județul nostru.
Pe lângă dezvoltarea pe care o pot aduce aceste proiecte, ele estimează și crearea a peste 2.500 de locuri noi de muncă în județul Hunedoara, un județ puternic afectat în trecutul apropiat de disponibilizări și șomaj. Îl felicit pe domnul președinte Laurențiu Nistor și echipa sa, pentru toată munca depusă în elaborarea Planului Teritorial pentru Tranziție Justă care a adus în județul nostru 525,7 milioane de euro. Totodată, felicit și antreprenorii locali care au depus aceste proiecte, participând astfel la dezvoltarea județului Hunedoara”, spune Natalia Intotero.
Articolul Natalia Intotero: În cadrul apelului rezervat IMM-urilor din Județul Hunedoara, prin Programul Tranziție Justă, au fost depuse proiecte în valoare de aproape 2,2 miliarde de lei apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro