AcasăPoliticaNatalia Intotero, întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase organizată la Ambasada României în...

Natalia Intotero, întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase organizată la Ambasada României în Austria

Natalia Intotero, ministrul Familiei, a avut o întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase organizată la Ambasada României în Austria.
  • ”Am încheiat această zi plină cu o întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase organizată la Ambasada României în Austria.

Am avut bucuria de a avea un dialog constructiv împreună cu preot profesor dr. Ioan Moga, parohul Bisericii Ortodoxe “Sfântul Antonie” și professor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Viena, pastorul Ioan Vlas, președintele Bisericii Penticostale “Gemeinde Gottes” din Austria, domnul dr. Radu Gheorghiță, pastorul Bisericii Baptiste Române din Austria, profesor de Studii Biblice, pastorul Otto Stănoiu, reprezentantul Bisericii Adventiste și inginerul Mihai Balomiri, consilier al Misiunii Române Unite din Viena.

Am prezentat proiectele pe care Guvernul României și în special Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse le are în desfășurare pentru românii din diaspora, precum Taberele ARC pentru care încă se mai fac înscrieri până săptămâna viitoare. Am speranța că cei prezenți îi vor încuraja pe românii din Austria să se înscrie la aceste tabere, care anul trecut au avut un succes răsunător.

De asemenea, am discutat despre problemele cu care se confruntă cultele în Austria, despre copiii aflați în situații vulnerabile și despre cum să ajutăm tinerii să se integreze.

Le mulțumesc tuturor reprezentanților cultelor pentru dialog și dedicarea cu care își fac meseria zi de zi, chiar dacă nu întotdeauna este ușor și Ambasadei României în Austria pentru organizarea acestei discuții”, spune Intotero.

Articolul Natalia Intotero, întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase organizată la Ambasada României în Austria apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks