- ”Atmosfera interactivă din sală a generat idei, a oferit clarificări, dar în primul rând cred că a încurajat și mai mult dorința de accesare a acestor împrumuturi.
I-am asigurat pe studenți că sumele alocate pentru aceste două programe sunt suficiente și indiferent de atitudinea refractară a unor sucursale de bănci ei nu trebuie să renunțe ci să consulte lista cu toate instituțiile bancare înscrise în program.
Aceste programe concepute pentru a asista tinerii care se confruntă cu nevoia de finanțare pentru educație, prin contractarea unui credit cu o sumă de până la 75.000 de lei, pe o perioadă de rambursare de maxim 10 ani și dobândă zero, și 150.000 cu dobândă 75% pentru acele familii tinere, la început de viață, au fost foarte bine primite de studenți și mă aștept ca până la finalul anului suma alocată pentru creditare să fie epuizată.
Mulțumim domnului rector prof. univ. dr. Sorin Mihai Cimpeanu pentru amabilitatea și deschiderea de care a dat dovadă punându-ne la dispoziție Aula USAMV astfel încât tot mai mulți tineri să afle de beneficiile acestor programe gestionate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.”, spune Intotero.
Articolul Natalia Intotero, la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară: Studenții, interesați de programele de creditare pentru tineri Student Invest și Family Start apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro