Natalia Intotero, ministrul Familiei, afirmă că se bucură că în sfârșit li s-a făcut dreptate tuturor persoanelor cu dizabilități care nu pot fi vindecate și nu vor mai fi nevoite să aibă grija evaluărilor periodice.
- ”Persoanele cu dizabilități a căror afecțiune a generat deficiențe funcționale și / sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil și care nu pot urma programe de recuperare nu vor mai fi nevoite să meargă periodic la Comisia de Evaluare, ci vor primi termen permanent de valabilitate a certificatului.
Aceasta este prevederea unei legi pe care am votat-o astăzi împreună cu toți colegii mei deputați PSD. Aceeași lege prevede că nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu o amendă colosală, cuprinsă între 30.000 și 100.000 de lei.
Mă bucur că în sfârșit li s-a făcut dreptate tuturor persoanelor cu dizabilități care nu pot fi vindecate și nu vor mai fi nevoite să aibă grija evaluărilor periodice”, spune Natalia Intotero.
Articolul Natalia Intotero, ministrul Familiei: Mă bucur că în sfârșit li s-a făcut dreptate tuturor persoanelor cu dizabilități care nu pot fi vindecate și nu vor mai fi nevoite să aibă grija evaluărilor periodice apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro