Natalia Intotero, ministrul Familiei, afirmă că siguranța mediului online pentru copii depinde de noi toți și de eforturile pe care le facem.
”Siguranța mediului online pentru copii depinde de noi toți și de eforturile pe care le facem atât pentru reglementare, cât și pentru educarea părinților și a tinerilor.
Pe aceasta temă am discutat astăzi, alături de importanți factori decizionali, la dezbaterea „Siguranța copiilor în mediul online. Acces la social media cu acord parental”, organizată sub egida Comisiei de Apărare Ordine Publică și Siguranță Națională din Senat.
Sunt onorată să fiu co-inițiator la inițiativa legislativă care prevede ca minorii de până la 16 ani să aibă nevoie de acord parental pentru a-și face un cont online, fie ca vorbim de rețele sociale, sau platforme de streaming audio ori video.
Le-am spus celor prezenți că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse colaborează cu 80 de ONG uri cu activitate în domeniul „familie” și intenționăm ca alături de reprezentanții acestora să pregătim o amplă campanie de informare a pericolelor care pot fi întâlnite în mediul online.
Îi mulțumesc doamnei senator Nicoleta Pauliuc pentru invitația la această primă discuție și aștept cu interes următoarele acțiuni pe această temă”, spune ministrul.
Articolul Natalia Intotero, ministrul Familiei: Siguranța mediului online pentru copii depinde de noi toți și de eforturile pe care le facem apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro