Alianţa Nord-Atlantică a acordat şi va continua să acorde sprijin politic şi practic substanţial Ucrainei atât cât va fi necesar, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, şeful diplomaţiei române a precizat că la Reuniunea miniştrilor de Externe din ţările membre NATO, care va avea loc săptămâna viitoare la Bucureşti, ‘o dimensiune importantă a discuţiilor dintre aliaţi va viza modalităţile concrete de consolidare a sprijinului politic pentru Ucraina, inclusiv prin amplificarea dialogului şi consultărilor cu aliaţii ca răspuns la provocările de securitate cu care se confruntă autorităţile de la Kiev pe fondul intensificării agresiunii brutale a Rusiei’.
Bogdan Aurescu a menţionat că ‘aliaţii vor analiza modalităţile de consolidare a asistenţei substanţiale oferite Ucrainei, inclusiv în sprijinul efortului operaţional al forţelor armate ucrainene, cât şi pe termen mediu şi lung, prin sprijinirea eforturilor de modernizare a sectorului de apărare, consolidării interoperabilităţii pe termen lung, precum şi a procesului de reconstrucţie şi a cursului reformelor’.
‘Desigur, consolidarea acestui sprijin nu se poate realiza în mod optim decât în contextul alocării de către aliaţi a resurselor adecvate pentru implementarea proiectelor curente şi de viitor incluse în cadrul Pachetului de Asistenţă Cuprinzătoare, precum şi a altor iniţiative de cooperare şi priorităţi de interes comun’, a punctat şeful diplomaţiei române.
Ministrul Afacerilor Externe anticipează că reuniunea de la Bucureşti ‘va reflecta din nou angajamentul ferm al statelor membre NATO de a continua şi intensifica asistenţa pentru Ucraina, în coordonare cu toţi partenerii relevanţi, în primul rând Uniunea Europeană, cooperarea strânsă NATO – UE jucând un rol esenţial în continuarea sprijinului pentru Ucraina’.
El a reamintit că la nivelul Uniunii Europene a fost decisă acordarea unui pachet financiar substanţial, pe o perioadă de un an, totalizând până la 18 miliarde de euro, sub formă de împrumuturi. La 24 noiembrie, Parlamentul European a aprobat acest pachet propus de Comisia Europeană, suma adăugându-se la asistenţa furnizată prin intermediul instrumentelor existente şi reprezentând un sprijin constant, în medie, de 1,5 miliarde de euro pe lună, în măsură să acopere mare parte din nevoile de finanţare şi funcţionare din Ucraina.
‘Desigur, nevoile Ucrainei sunt numeroase şi diverse, mai cu seamă că bombardamentele ruse continuă şi distrug părţi vitale din infrastructura critică a Ucrainei, pe segmente precum energia şi aprovizionarea cu apă’, a arătat Aurescu.
Zilele trecute, pe 24 noiembrie, s-au împlinit nouă luni de la începutul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, a reamintit ministrul de Externe. ‘Încă de la începutul acestei agresiuni, precum şi în toată această perioadă, România a arătat o solidaritate extraordinară pentru Ucraina. La nivel guvernamental, de la debutul conflictului, contactele cu partenerii ucraineni s-au intensificat, iar România a manifestat deschidere pentru construirea unei noi relaţii bilaterale cu Ucraina, bazată pe încredere şi solidaritate. Cooperarea noastră la nivel regional ţine seama de natura riscurilor şi ameninţărilor. Avem de gestionat provocări comune, care decurg din conduita iresponsabilă a Federaţiei Ruse’, a spus Aurescu.
‘Suntem ferm convinşi că Ucraina va avea nevoie de tot ajutorul comunităţii internaţionale în viitor, inclusiv din perspectiva efortului de reconstrucţie, în cadrul căruia NATO şi UE joacă un rol esenţial. România este pregătită să participe la acest efort şi aş vrea să subliniez că obiectivul unei Ucraine stabile, sigure, democratice şi prospere este în interesul nostru imediat şi strategic naţional’, a declarat şeful diplomaţiei române.