test
Acasă55NATO2022Bucureşti/Ministrul ucrainean de externe s-a întâlnit cu omologii din NATO, în pofida...

NATO2022Bucureşti/Ministrul ucrainean de externe s-a întâlnit cu omologii din NATO, în pofida veto-ului ungar (MAE ucrainean)

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a avut marţi la Bucureşti o reuniune cu omologii săi din ţările NATO, în pofida veto-ului Ungariei care împiedică din 2017 Ucraina să participe la reuniunile acestei alianţe, a declarat un purtător de cuvânt al MAE ucrainean, relatează agenţia EFE.

Purtătorul de cuvânt citat, Oleg Nikolenko, a precizat că este vorba despre o reuniune informală paralelă reuniunii miniştrilor de Externe ai NATO.

”Aşa cum ştiţi, din anul 2017 Ungaria blochează reuniunile Comisiei Ucraina-NATO la nivel superior celui de ambasadori (…) Pentru a depăşi formal veto-ul ungar, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a organizat o reuniune separată pentru miniştrii de externe ai NATO şi Ucrainei”, a explicat reprezentantul MAE de la Kiev.

Guvernul de la Budapesta a opus acest veto după ce a acuzat Ucraina că, încălcând drepturile minorităţilor prin adoptarea unei noi legi a educaţiei, nu şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de NATO.

Ungaria ‘nu va sacrifica interesele etnicilor maghiari din Transcarpatia pe altarul niciunui joc geopolitic’, iar dacă pentru Ucraina este important să-şi reia cooperarea cu NATO, atunci trebuie să retragă legea educaţiei, a declarat în decembrie 2017 ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks