Republica Moldova va fi reprezentată la reuniunea miniştrilor afacerilor externe a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Bucureşti în 29 şi 30 noiembrie, anunţă diplomaţia de la Chişinău.
‘Am acceptat invitaţia Alianţei pentru participare la reuniunea miniştrilor afacerilor externe, care va fi găzduită la Bucureşti”, a declarat ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, vicepremierul Nicu Popescu, citat într-un comunicat de presă publicat miercuri seara pe site-ul ministerului.
Anunţul a fost făcut în urma unei convorbiri telefonice pe care Nicu Popescu a avut-o cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Oficialii s-au referit la situaţia de securitate din regiune, ca urmare a agresiunii militare ruse în Ucraina, şi la consecinţele acesteia pentru Republica Moldova, în special în sectorul energetic.
”Am punctat că, în actualul context de securitate foarte fragil, ţara noastră îşi doreşte fortificarea şi modernizarea capacităţilor de apărare’, a spus ministrul Nicu Popescu.
Reuniunea miniştrilor de externe din cadrul NATO, prima de acest fel organizată în Romania, va cuprinde patru sesiuni referitoare la punerea în aplicare a deciziilor luate la summitul NATO de la Madrid, la războiul din Ucraina, securitatea energetică şi parteneri. La reuniune au fost invitate şi Ucraina, Georgia, Finlanda, Suedia şi Bosnia.