Fostul ministru de Finanţe Alexandru Nazare arată că rectificarea bugetară se elaborează de Ministerul Finanţelor şi se aprobă de Guvern şi că principiile acesteia pot fi prezentate în forurile de decizie ale partidului.
‘Rectificarea bugetară se elaborează de către Ministerul Finanţelor pe baza analizei gradului de încasare a veniturilor şi a gradului de execuţie a cheltuielilor pe primele 6 luni ale anului bugetar, precum şi a propunerilor ordonatorilor principali de credite şi a actelor normative în vigoare. Aceasta se aprobă în Guvern, însă principiile ei pot fi prezentate în forurile de decizie ale partidului, pentru că modul în care rectificarea este întocmită poate antrena consecinţe economice şi politice importante, prin modificarea parametrilor angajaţi de România în relaţie cu Comisia Europeană şi partenerii internaţionali’, a scris Nazare, luni, pe Facebook.
El precizează că în analiza execuţiei bugetare la luna mai, transmisă premierului, evidenţia un necesar de 13 miliarde lei pe partea de cheltuieli. Nazare subliniază că aceste cheltuieli trebuie obligatoriu acoperite până la sfârşitul anului, menţionând că cel mai mare cuantum vizează domeniul sănătăţii.
‘Veniturile sunt în creştere cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă, indiferent de cât de optimist este scenariul economic, creşterea veniturilor nu egalează acest necesar de cheltuieli. În respectiva analiză atrăgeam atenţia că este imperativ să facem economii, iar eventuale alocări pentru proiecte noi pot determina o creştere a deficitului asumat. Din suma vehiculată de 12 miliarde, care ar rămâne neutilizată la luna iunie, trebuie ţinut cont de faptul că 7 miliarde lei sunt fonduri europene. Această sumă nu poate fi considerată sub nici o formă economisită, dacă vrem să ajungem la prognoza de absorbţie pentru 2021. În acest sens, este evident şi o formă de respect faţă de primari să facem bine calculele, înainte să discutăm despre o sumă sau alta destinată programelor de investiţii, de altfel atât de necesare’, mai spune fostul ministru.