Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, luni, pe DJ 207 C, în localitatea Cotu Vameş din comuna Horia.
Potrivit IPJ Neamţ, în accident au fost implicate două autoturisme care circulau în acelaşi sens de mers.
‘Din primele cercetări a reieşit că în timp ce un bărbat de 50 ani, din Băluşeşti, conducea un autoturism în localitatea Cotu Vameş, care ar fi efectuat manevra de schimbare a direcţiei de deplasare, ar fi fost acroşat de un autoturism care se deplasa în spatele său, pe acelaşi sens de mers, condus de un tânăr de 22 ani, din Icuşeşti. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a trei persoane, cu vârste cuprinse între 32 şi 64 de ani, din Icuşeşti, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 22 de ani. Uneia dintre victime, în vârstă de 64 de ani, i se aplică în acest moment manevre de resuscitare’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.