ISU Neamţ a aplicat, în primele două săptămâni ale acestui an, amenzi în valoare totală de 431.000 lei operatorilor economici care nu respectă legislaţia privind securitatea la incendiu, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Verificările au vizat 16 operatori economici din turism şi alimentaţie publică.
‘Pe timpul verificărilor, personalul specializat a constatat 73 de neconformităţi pe linia securităţii la incendiu, 4 fiind remediate pe timpul controlului, sancţionate cu 49 de avertismente şi 22 amenzi, în cuantum de 431.000 lei. De asemenea, controale desfăşurate au relevat faptul că 8 dintre obiective funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu’. a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
În decembrie 2023, doi operatori economici care pregăteau petreceri de Revelion au fost amendaţi şi s-a dispus oprirea funcţionării pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu.
Potrivit ISU Neamţ, unul dintre aceştia a remediat deficienţele şi a obţinut astfel autorizaţia de securitate la incendiu, în conformitate cu legislaţia în vigoare.