AcasăStiri generaleNeamţ: Aproape 50 de cereri de eliberare a paşapoartelor, în primele ore...

Neamţ: Aproape 50 de cereri de eliberare a paşapoartelor, în primele ore ale zilei de sâmbătă

Aproape 50 de cereri de eliberare a paşapoartelor au fost înregistrate, în primele ore ale zilei de sâmbătă, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Neamţ, a anunţat prefectul Vasile-Adrian Niţă, care a precizat că, în funcţie de evoluţia cererilor de săptămâna viitoare, se ia în calcul ca activităţile cu publicul să se desfăşoare şi duminica.

Prefectul de Neamţ a verificat activitatea de la Serviciul Paşapoarte Neamţ în prima sâmbătă lucrătoare.

‘Patru ofiţeri procesează cererile pentru eliberarea paşapoartelor înregistrate în cursul săptămânii, pentru a fi eliberate în cel mai scurt termen. Doresc, astfel, să ne respectăm promisiunea făcută cetăţenilor că vor primi paşaportul în termenul cel mai scurt’, a declarat, prefectul Vasile-Adrian Niţă, potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă.

În paralel, la două ghişee se înregistrează cererile în baza programărilor online.

‘În funcţie de evoluţia cererilor din cursul săptămânii viitoare, vom lua în calcul ca activităţile cu publicul să se desfăşoare şi duminica’, a precizat Niţă.

Din cauza aglomeraţiei înregistrate în această perioadă, prefectul de Neamţ a dispus ca, începând de joia trecută, programul de lucru cu publicul să fie realizat în două schimburi, în intervalul orar 08,00 – 20,00, dar şi sâmbăta.

Astfel, va putea fi procesat un număr aproape dublu de cereri de eliberare a paşapoartelor.

Tot în scopul fluidizării activităţii instituţiei, s-a aprobat o notă-raport prin care s-a dispus suspendarea concediilor de odihnă pentru restul lunii martie.

De asemenea, se reduc activităţile neesenţiale şi tot personalul asigură activitatea de relaţii cu publicul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks