Un autoturism a fost accidentat, luni, de trenul Regio Iaşi – Bacău, în localitatea Secuienii Noi, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
‘În urma cercetărilor preliminare efectuate de poliţişti a rezultat că trenul Regio, care circula pe ruta Iaşi – Bacău, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 25 ani, din localitatea Secuienii Noi’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
În autoturism se afla doar conducătorul auto care s-a autoevacuat.
‘Bărbatul în vârstă de 25 ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului dar a refuzat transportul la spital’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Niciunul dintre cei 20 pasageri din tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.