AcasăStiri generaleNeamţ: Bărbat căutat de poliţişti după ce a sustras o sumă de...

Neamţ: Bărbat căutat de poliţişti după ce a sustras o sumă de bani dintr-un bancomat din Piatra-Neamţ

Un bărbat este căutat de poliţişti după ce ar fi sustras suma de 2.000 lei din fanta unui bancomat din Piatra-Neamţ, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

‘Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Piatra-Neamţ, cu privire la faptul că o persoană necunoscută şi-ar fi însuşit pe nedrept suma de 2.000 lei, eliberată cu întârziere de bancomatul unităţii, la scurt timp după ce persoana vătămată ar fi intrat în unitatea bancară, pentru a solicita lămuriri’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.

Anchetatorii au publicat fotografii cu suspectul, preluate de pe camerele video amplasare în exteriorul băncii, şi au solicitat sprijinul populaţiei pentru a-l identifica.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks