AcasăStiri generaleNeamţ: Bărbat cu două mandate europene de arestare, prins de poliţişti în...

Neamţ: Bărbat cu două mandate europene de arestare, prins de poliţişti în Italia

Un bărbat din judeţul Neamţ pe numele căruia erau emise două mandate europene de arestare a fost prins în Italia de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Neamţ.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat, joi, că bărbatul era condamnat la închisoare şi totodată era cercetat într-un alt dosar pentru comiterea mai multor infracţiuni.

‘Acesta a fost condamnat de Judecătoria Târgu-Neamţ la o pedeapsă privativă de libertate de un an şi 20 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj judiciar şi încălcarea solemnităţii şedinţei. Totodată, Tribunalul Neamţ a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă, într-un dosar în care se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat şi şantaj. Pe baza investigaţiilor proprii şi schimbului de date şi informaţii realizat cu autorităţile italiene, la data de 16 august a.c., bărbatul a fost prins în Italia, urmând a fi îndeplinite procedurile legale de aducere în ţară’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Suportul de specialitate, în cadrul acestor cauze, a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks