Un bărbat în vârstă de 48 ani, din Târgu-Neamţ, a fost înjunghiat de soţie în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu, a declarat, joi, că victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
‘Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict izbucnit spontan, bărbatul în cauză ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei sale, în vârstă de 46 de ani, moment în care aceasta l-ar fi agresat cu un obiect tăietor-înţepător. Cel în cauză a fost condus la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate, fiind constatat faptul că leziunile suferite nu au fost de natură a-i pune viaţa în pericol’, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru violenţă în familie.