Un bărbat în vârstă de 45 ani, din localitatea Zăneşti, a fost reţinut de poliţişti fiind acuzat că a tâlhărit şi violat o bătrână de 75 ani, din localitate. Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu, a declarat, luni, că faptele s-au produs în noaptea de 6 spre 7 martie, în casa victimei. ‘Din cercetările efectuate a reieşit ca, în noaptea de 6 spre 7 martie 2021, un bărbat de 45 de ani, ar fi pătruns în locuinţa unei femei 75 de ani, din Zăneşti, imobilizată la pat, pe care a constrâns-o să-i înmâneze 7 lei. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, profitând de imposibilitatea femeii de a se apăra şi prin constrângere, ar fi dezbrăcat-o şi ar fi întreţinut, împotriva voinţei sale, un raport sexual cu aceasta, după care a părasit incinta imobilului. Pe numele persoanei bănuite de comiterea faptei a fost emis un mandat de aducere, bărbatul fiind depistat pe un teren agricol din localitatea Zăneşti. În momentul în care a fost somat verbal să se oprească, acesta ar fi început să fugă, fiind prins de poliţişti, care au procedat la imobilizarea şi implicit la conducerea acestuia la sediul poliţiei’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 ore, fiind acuzat de tâlhărie calificată şi viol. El va fi prezentat, luni, Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)