Un bărbat a fost surprins de viituri, vineri seara, în localitatea Almaş, din comuna Gârcina.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat, pentru AGERPRES, că victima a fost scoasă din apă în stop cardio-respirator.
‘Este vorba de un bărbat care a fost scos din apă şi i se aplică măsuri de resuscitare. La faţa locului se deplasează şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ’, a precizat Popa.
În cursul serii de vineri, în mai multe localităţi din judeţul Neamţ s-au înregistrat cantităţi importante de precipitaţii într-un timp foarte scurt.
Au fost inundate mai multe curţi din municipiul Piatra-Neamţ şi comuna Alexandru cel Bun.