Un bătrân în vârstă de 85 de ani a fost accidentat mortal, luni seara, în timp ce încerca să traverseze prin loc nepermis drumul naţional DN 15, în localitatea Pângăraţi, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
‘Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce o femeie, în vârstă de 39 ani, conducea un autoturism, în localitatea Pângăraţi, ar fi acroşat un bărbat în vârstă de 85 ani, din Pângăraţi, ce se afla angajat în traversarea străzii, prin loc fără marcaj pietonal, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul pietonului’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiuni de ucidere din culpă.