Doi bărbaţi au fost răniţi într-un accident rutier pe DN 15D, la Poienari, după ce maşinile pe care le conduceau au intrat în coliziune frontală, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
‘Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 18 ani, din Roman, ce se deplasa din direcţia Poienari spre Gâdinţi, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasa din sensul opus, condus de un bărbat, de 42 ani, din Roman. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Victimele au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Roman, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.