Doi pietoni au fost accidentaţi, miercuri, pe o trecere de pietoni din Târgu-Neamţ, de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 27 ani.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu, a declarat că în urma accidentului a rezultat rănirea celor două persoane.
‘Din primele cercetări efectuate a reieşit că, în timp ce un tânăr, de 27 ani, din Vânatori-Neamţ, conducea un autoturism pe strada Mihail Sadoveanu, a surprins şi accidentat doi bărbaţi, de 54, respectiv 64 ani, din judeţul Tulcea şi localitatea Girov – judeţul Neamţ, care erau angajaţi în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni. (…) Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Cele două victime au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.