AcasăStiri generaleNeamţ: Două persoane din R. Moldova, rănite într-un accident rutier pe DN...

Neamţ: Două persoane din R. Moldova, rănite într-un accident rutier pe DN 15B, la Petru Vodă

Două persoane din Republica Moldova au fost rănite, miercuri, într-un accident rutier produs pe DN 15B, în afara localităţii Petru Vodă – comuna Poiana Teiului, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

‘Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 42 ani, din Republica Moldova, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menţionat, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de podeţ’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, şoferul şi o pasageră au fost scoşi din autoturism de martori.

‘Cele două persoane, un bărbat de 42 ani şi o femeie de 40 de ani, au fost preluate de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks