AcasăStiri generaleNeamţ: Incendiu la două locuinţe şi un autoturism în municipiul reşedinţă

Neamţ: Incendiu la două locuinţe şi un autoturism în municipiul reşedinţă

Mansarda unei case, acoperişul altei case aflate în apropiere şi un autoturism au ars noaptea trecută, în municipiul Piatra-Neamţ, după ce s-a produs un scurtcircuit la autovehicul şi flăcările s-au extins la cele două imobile, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

Din casele cuprinse de flăcări au fost evacuate cinci persoane, doi adulţi şi trei copii, iar proprietara uneia dintre locuinţe a suferit o intoxicaţie cu fum şi atac de panică, fiind transportată la spital de către un echipaj SMURD.

‘La ora 2,07, prin apel la 112, pompierii au fost înştiinţaţi despre producerea unui incendiu la o casă situată pe strada Terasei în municipiul Piatra Neamţ. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. La sosirea forţelor de intervenţie incendiul se manifesta generalizat la acoperişul şi mansarda unei case, dar şi la acoperişul altei case aflată în imediata vecinătate. Din interiorul casei au fost evacuate de către un vecin 5 persoane (doi adulţi si trei copii). Proprietara locuinţei, o femeie în vârstă de 33 de ani a suferit un atac de panică şi uşoare intoxicaţii cu fum’, au precizat reprezentanţii ISU Neamţ.

În urma incendiului au ars acoperişul şi mansarda unei case pe o suprafaţă de aproximativ 250 metri pătraţi, bunurile din camerele de la mansardă şi dintr-o într-o cameră de la parter, documente, un autoturism şi acoperişul celeilalte case pe o suprafaţă de 100 metri pătraţi.

Incendiul ar fi fost cauzat de un de un scurtcircuit electric produs la autoturism (parcat într-un garaj de lângă casă). AGERPRES / (AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks