AcasăStiri generaleNeamţ: Mai puţin de un sfert din deşeurile colectate în judeţ sunt...

Neamţ: Mai puţin de un sfert din deşeurile colectate în judeţ sunt reciclate

Mai puţin de un sfert din deşeurile colectate în judeţ sunt reciclate, potrivit unui raport prezentat de Garda de Mediu în cadrul Colegiului Prefectural.

Prefectul Adrian-Vasile Niţă s-a declarat nemulţumit de acest procent şi a declarat că situaţia trebuie să fie îmbunătăţită.

‘La nivelul judeţului nostru se reciclează aproximativ 24% din cantitatea totală a gunoaielor, în condiţiile în care media europeană este de aproximativ 65%. Procentul poate fi şi mai mare, ştiindu-se că 80% din totalul deşeurilor ar putea fi reciclat şi doar 20% ar trebui să fie la groapa de gunoi’, a precizat prefectul Adrian-Vasile Niţă.

Săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire convocată de prefectul de Neamţ la care vor participa reprezentanţii Gărzii de Mediu, ADI ECO Neamţ, operatorii serviciilor de salubrizare ce îşi desfăşoară activitatea în judeţ şi primarii oraşelor şi ai comunelor, pentru a fi identificate şi implementate noi măsuri menite să crească gradul de colectare selectivă a deşeurilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks