AcasăStiri generaleNeamţ: Numărul solicitărilor de paşapoarte s-a dublat faţă de anul trecut; prefectul...

Neamţ: Numărul solicitărilor de paşapoarte s-a dublat faţă de anul trecut; prefectul a dispus prelungirea programului

Numărul solicitărilor de eliberare a paşapoartelor s-a dublat în primele două luni ale acestui an faţă de perioada similară de anul trecut.

Anul acesta au fost peste 3.500 de solicitări, în timp ce în ianuarie şi februarie 2021 s-au înregistrat circa 1.600.

Prefectul Vasile-Adrian Niţă a declarat, joi, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, că principalele cauze care au condus la această situaţie sunt războiul din Ucraina, relaxarea măsurilor împotriva COVID-19 şi migraţia forţei de muncă în afara ţării.

Din cauza aglomeraţiei înregistrate în această perioadă, prefectul de Neamţ a dispus ca începând de joi programul de lucru cu publicul să fie realizat în două schimburi, în intervalul orar 8.00 – 20.00, dar şi sâmbăta.

‘În funcţie de numărul solicitărilor înregistrate pentru eliberarea paşapoartelor simple din zilele lucrătoare, pentru sporirea capacităţii operaţionale a Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Neamţ se va asigura înregistrarea şi soluţionarea cererilor în zilele de sâmbătă şi, dacă situaţia o cere, duminică, în intervalul orar 8.00 – 16.00, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Activităţile de relaţii cu publicul privind eliberarea paşapoartelor simple, electronice/temporare, eliberarea adeverinţelor/dovezilor de liberă circulaţie, reglementarea situaţiei juridice privind exercitarea dreptului de liberă circulaţie în străinătate, se desfăşoară în intervalul orar 08.00 – 16.00, în fiecare zi lucrătoare’, a precizat prefectul Vasile-Adrian Niţă.

Ca urmare a prelungirii programului de lucru, Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Neamţ va putea soluţiona 648 de cereri pe săptămână. Înainte de extinderea programului se soluţionau aproximativ 374 de cereri pe săptămână.

Tot în scopul fluidizării activităţii instituţiei, s-a aprobat o notă-raport prin care s-a dispus suspendarea concediilor de odihnă pentru restul lunii martie, în cazul tuturor angajaţilor aflaţi în această situaţie.

De asemenea, se reduc activităţile neesenţiale şi tot personalul asigură activitatea de relaţii cu publicul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks