O tânără în vârstă de 25 ani a fost rănită într-un accident produs, joi seara, pe drumul naţional DN 15C, lângă Târgu Neamţ, fiind implicate 3 autoturisme, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
‘Din primele cercetări a reieşit că un conducător auto de 39 de ani, din judeţul Prahova, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 25 de ani, din Brusturi – Neamţ, ce circula în faţa sa, acesta fiind în continuare proiectat într-un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, din Răuceşti – Neamţ. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea tinerei de 25 de ani’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Toţi cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă.