Poliţiştii nemţeni au confiscat peste 22.000 de petarde în urma a două percheziţii pe care le-au efectuat, miercuri, la Pipirig.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu, a declarat că descinderile au avut loc la locuinţa şi sediul unei societăţi comerciale unui bărbat din localitate, bănuit de comercializarea, către publicul larg, a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
‘Din cercetări a reieşit faptul că persoana în cauză, în vârstă 47 de ani, din Pipirig, nu ar fi fost autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare a articolelor pirotehnice. Astfel, au fost ridicate, în vederea confiscării, 22.000 de articole pirotehnice’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.