AcasăStiri generaleNeamţ: Poliţiştii au confiscat un camion în valoare de 65.000 euro, înmatriculat...

Neamţ: Poliţiştii au confiscat un camion în valoare de 65.000 euro, înmatriculat în Suceava, cu cheresteaua transportată ilegal

Un camion în valoare de 65.000 euro, înmatriculat în Suceava, şi cheresteaua care era transportată ilegal, a fost confiscat de poliţişti, în cadrul unei acţiuni desfăşurate în localitatea Gherăeşti, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

‘Deoarece existau suspiciuni cu privire la corectitudinea documentelor ce însoţeau transportul de material lemnos, ansamblul de vehicule a fost condus, pentru verificări, la Ocolul Silvic Roman. În urma verificărilor realizate a rezultat faptul că, documentele de însoţire ale transportului au fost introduse cu întârziere în aplicaţia specifică’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transportul cu orice mijloc de transport a materialelor lemnoase în volum de peste 10 metri cubi neînsoţite de documente specifice de transport.

Totodată, s-a procedat la indisponibilizarea volumului de aproape 60 metri cubi cherestea în valoare de 54.800 lei precum şi a ansamblului de vehicule în valoare de aproximativ 65.000 euro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks