Pompierii din cadrul Detaşamentului Târgu-Neamţ au scos, joi, din albia râului Cracăul Negru, cadavrul unui bărbat în vârstă de 38 ani, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
‘Ca urmare a unui apel la 112, un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Târgu-Neamţ a intervenit în localitatea Cracăul Negru din comuna Crăcăoani pentru a scoate din albia râului Cracăul Negru un bărbat în vârstă de 38 ani ce nu prezenta semne vitale’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Clarisa Jinga.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.