Prefectul Vasile-Adrian Niţă a înfiinţat, marţi, Grupul de Asistenţă Tehnică (GAT), structură de consultanţă fără personalitate juridică constituită pentru a sprijini administraţiile publice să implementeze cu succes proiecte cu finanţare europeană sau guvernamentală.
‘Primarii vor avea un sprijin real în implementarea de proiecte în localităţile pe care le conduc şi vor fi susţinuţi de specialişti! (…) GAT a fost înfiinţat cu scopul de a sprijini administraţiile publice pentru a obţine avizele şi autorizaţiile necesare depunerii şi implementării în timp util a proiectelor finanţate din fonduri europene şi guvernamentale, respectiv a programelor de finanţare aferente Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, a Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ şi a proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă’, a declarat prefectul Vasile-Adrian Niţă.
Prefectul va fi coordonator al grupului, iar membrii se vor întâlni lunar şi vor analiza posibilităţile de atragere a investiţiilor.
De asemenea, membrii grupului se vor implica în pregătirea documentaţiilor şi în supravegherea proiectelor, astfel încât să nu existe întârzieri în derularea lor.
Din Grupul de Asistenţă Tehnică mai fac parte reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate din judeţ, precum şi ai societăţilor Delgaz Grig şi Telekom. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)