Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Ionel Arsene, a anunţat că joi a semnat certificatul de urbanism pentru drumul expres Piatra Neamţ – Bacău.
Arsene a precizat că certificatul de urbanism este necesar elaborării documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
‘Certificatul de urbanism emis astăzi reprezintă un pas extrem de important pentru realizarea acestui proiect esenţial în domeniul infrastructurii rutiere nemţene, pe care îmi doresc să îl concretizăm cât mai repede, având în vedere că este foarte important pentru judeţul nostru, căci va atrage dezvoltarea zonei şi va facilita legătura cu Bacăul. La sfârşitul anului trecut, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a avizat documentaţia tehnico-economică, propunând şi varianta finală de traseu. A durat mult pregătirea actelor, dar proiectul este unul complex şi sunt foarte multe aspecte de care trebuie să ţinem cont. Mă bucur însă că în ultima lună am făcut paşi importanţi în derularea acestei investiţii, pentru care până în aprilie trebuie finalizată proiectarea’, a declarat preşedintele CJ Neamţ.
Valoarea iniţială a contractului de proiectare este de peste 8,9 milioane lei fără TVA, din fonduri nerambursabile.
Durata de realizare a proiectului este de un an şi jumătate din momentul emiterii ordinului de începere.
Lungimea estimată a drumului expres este de 61 kilometri.
În judeţul Neamţ, drumul expres la profil de autostradă va trece prin municipiul Piatra-Neamţ, oraşul Roznov şi comunele Costişa, Cândeşti, Rediu, Borleşti, Zăneşti, Podoleni, Săvineşti şi Dumbrava Roşie.