AcasăStiri generaleNeamţ: Reprezentantul Cooperativei Agricole Hăşmaşul Dămuc, trimis în judecată de DNA pentru...

Neamţ: Reprezentantul Cooperativei Agricole Hăşmaşul Dămuc, trimis în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri APIA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bacău au anunţat, luni, că l-au trimis în judecată pe reprezentantul Cooperativei Agricole Hăşmaşul Dămuc, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea de documente false şi fals sub semnătură privată.

Totodată, a fost trimisă în judecată şi cooperativa, sub aceleaşi acuzaţii.

‘În perioada 2017-2019, inculpatul, reprezentant legal al Cooperativei Agricole Hăşmaşul Dămuc, ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente (tabele centralizatoare) în care ar fi fost consemnate date false, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată. La datele depunerii celor trei cereri de plată, o parte dintre persoanele înscrise în centralizatoarele susmenţionate nu ar fi fost membri ai Cooperativei Agricole Hăşmaşul Dămuc şi nu şi-ar fi exprimat acordul privind depunerea cererilor de plata la APIA’, se arată în rechizitoriul trimis către instanţă.

Procurorii DNA susţin că în realitate, cooperativa ar fi avut în perioada menţionată doar şase membri şi nu ar fi îndeplinit una dintre condiţiile de eligibilitate necesară pentru obţinerea fondurilor.

‘Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obţinut fonduri nerambursabile în suma totala de 1.835.631 lei, sumă cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă’, mai precizează rechizitoriul.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks