AcasăStiri generaleNeamţ: Şofer depistat în trafic drogat cu două substanţe psihoactive şi sub...

Neamţ: Şofer depistat în trafic drogat cu două substanţe psihoactive şi sub influenţa alcoolului

Un şofer a fost depistat în trafic, de poliţiştii rutieri, drogat cu două substanţe interzise şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu.

Bărbatul în vârstă de 25 ani, din localitatea Adjudeni, a fost oprit de poliţişti pe strada Brânduşelor, în localitatea Tămăşeni.

‘Întrucât tânărul manifesta un comportament nefiresc, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru două substanţe psihoactive. De asemenea, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentraţie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenţei în sânge a stupefiantelor.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks