AcasăStiri generaleNeamţ: Teatrul Tineretului, partener în proiectul european 'Future Laboratory', alături de alte...

Neamţ: Teatrul Tineretului, partener în proiectul european ‘Future Laboratory’, alături de alte 12 instituţii de arte performative

Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ este partener în proiectul european ‘Future Laboratory’, alături de 12 instituţii de arte performative din Luxemburg, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Polonia, Franţa, Germania, Marea Britanie, proiectul fiind susţinut prin Programul ‘Europa Creativă’.

Cele 12 teatre vor colabora în cadrul unui nou parteneriat care îşi propune să descopere narativele europene de mâine, a precizat, într-un comunicat de presă remis, joi, AGERPRES de Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ.

‘Partenerii au pus bazele unui proiect internaţional de cercetare pentru a sprijini cariera şi dezvoltarea internaţională ale artiştilor emergenţi şi pentru a integra mai eficient comunităţile marginalizate, izolate, prea puţin angajate în activităţile desfăşurate atât pe scenă, cât şi în afara ei, fiind totodată profund conştienţi de impactul pe care pandemia îl are asupra viitoarei generaţii. Timp de 30 de luni, 15 artişti selectaţi prin intermediul unui open call internaţional lansat pe site-ul www.futurelaboratory.eu, vor lua parte la trei rezidenţe de cercetare, în trei oraşe diferite’, se arată în comunicatul de presă.

Fiecare instituţie gazdă le va oferi artiştilor oportunitatea de a intra în contact cu resurse locale precum organizaţii de cercetare, fundaţii, artişti şi membri ai comunităţii în care instituţia respectivă activează.

De-a lungul rezidenţelor de cercetare, artiştii vor dezvolta un concept care ar putea sta la baza unei producţii.

Conceptul va fi bazat pe nevoile cele mai stringente pe care le-au identificat în comunitate, în concordanţă cu tema extinsă a incluziunii sociale, fiind totodată constituit din narative noi sau care lipsesc şi pe care consideră că trebuie să le povestească pe scenele viitorului.

Data limită pentru aplicaţii este 20 mai, urmând ca pe 13 iunie să fie anunţaţi artiştii preselectaţi iar pe 8 iulie, artiştii selectaţi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks