AcasăStiri generaleNeamţ: Un tânăr a murit după ce a intrat cu maşina într-un...

Neamţ: Un tânăr a murit după ce a intrat cu maşina într-un TIR, pe DN 15B, la Petru Vodă

Un tânăr de 27 de ani a murit după ce a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-un TIR, pe DN 15B, în localitatea Petru Vodă, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ.

Accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce victima a intrat într-o depăşire neregulamentară.

‘Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Târgu-Neamţ, conducea un autoturism, pe DN 15B, din direcţia Pipirig spre Poiana Teiului, ar fi efectuat o manevră de depăşire, pe un sector de drum prevăzut cu marcaj longitudinal continuu, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu auto, format din autoutilitară şi semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Pipirig, ce se deplasa din sens opus. În urma coliziunii, ansamblul auto ar fi părăsit parţial partea carosabilă, intrând în şanţul de pe lateralul drumului’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

La faţa locului au intervenit pompierii cu modulul pentru descarcerare şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

‘În urma impactului, conducătorul autoturismului a rămas încarcerat. Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au acţionat pentru scoaterea victimei din autoturism. Din păcate, victima prezenta leziuni incompatibile cu viaţa’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Conducătorului ansamblului auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks