Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu-Neamţ găzduieşte, începând de miercuri, expoziţia ‘Vicii, tabieturi şi mici pasiuni nevinovate între secolele XVIII-XX’.
‘Cunoscută pentru patrimoniul arheologic şi etnografic valoros pe care îl deţine, instituţia târg-nemţeană vă propune, de această dată, un periplu în fascinanta lume a protipendadei din spaţiul românesc, în care viciul fumatului şi al substanţelor halucinogene, tabietul cafelei sau al ceaiului, pofta pentru mâncăruri alese sau cofeturi, slăbiciunea pentru băuturi alcoolice sau jocuri de societate, pasiunea pentru modă, bijuterii şi accesorii vestimentare, vizibilă la baluri, teatru sau promenadă, construiesc un tablou viu, dinamic, plin de culoare, eleganţă şi rafinament, ce evidenţiază mentalităţile, obiceiurile şi stilul de viaţă al membrilor înaltei societăţi româneşti din ultimele trei secole’, a declarat curatorul expoziţiei, muzeograful Renata-Gabriela Buzău.
Pentru prima dată în oraşul de sub Cetatea Neamţ, vor putea fi admirate bunuri culturale care i-au aparţinut omului politic Mihail Kogălniceanu, dar şi fiicei sale, Maria Hermeziu.
De asemenea, sunt etalate obiecte de patrimoniu care au fost întrebuinţate de Doamna Elena Cuza, dar şi altele care s-au aflat în posesia unor mari familii de boieri, precum Burada, Ghica, Krupenski, Mavrogheni sau Moruzi.
Dedicată aspectelor de viaţă cotidiană din trecut, expoziţia a fost realizată în colaborare cu mai multe instituţii muzeale: Muzeul de Istorie a Moldovei Iaşi, Muzeul Memorial ‘Mihail Kogălniceanu’, Muzeul Unirii, Complexul Muzeal ‘Iulian Antonescu’ Bacău, Muzeul Militar Naţional ‘Regele Ferdinand I’ – filiala Bacău şi Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ.
Expoziţia este organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzeelor şi poate fi vizitată până pe data de 18 octombrie.