Un bărbat de 43 ani, din localitatea Mărgineni, a fost găsit, miercuri, inconştient în beciul locuinţei sale din cauza dioxidului de carbon emanat de la vinul aflat în fierbere, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. ‘Pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru scoaterea unei persoane căzută într-un beci, posibil intoxicată cu dioxid de carbon, în comuna Mărgineni. La locul solicitării s-au deplasat pompierii voluntari din cadrul SVSU Mărgineni, un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă. Militarii au acordat măsurile de prim-ajutor persoanei până la sosirea echipajul de la Ambulanţă’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa. Medicii evaluează starea de sănătate a victimei şi urmează să decidă dacă trebuie transportată la spital.