Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, anunţă că judecătorii Înaltei Curţi au dispus rejudecarea cazului care vizează retrocedarea a 12 hectare din Parcul IOR şi îi reproşează fostului edil general Gabriela Firea că a contestat decizia de anul trecut a Curţii de Apel Bucureşti, care constata nulitatea retrocedării. Astfel, într-o postare pe Facebook, Robert Negoiţă reaminteşte că în noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a constatat nulitatea retrocedării a 12 hectare din Parcul IOR. Pe de altă parte, precizează edilul, decizia a fost contestată de către ‘aşa-zişii proprietari’ şi de către Primăria Generală. Negoiţă postează şi documente în sprijinul afirmaţiilor sale. ‘După ce am recâştigat pe fond terenul, aşa-zişii proprietari au contestat decizia. Nimic uimitor, doar nu ne aşteptam ca în cel de-al doisprezecelea ceas, după cât s-au chinuit să pună ghearele pe aceste terenuri, să li se trezească conştiinţa. Dar, ce să vedem, decizia judecătorilor, prin care se returna comunităţii ceea ce a fost dintotdeauna al comunităţii, a fost contestată de însuşi fostul primar general’, scrie Negoiţă. El menţionează că, joi, judecătorii Înaltei Curţi au admis recursul celor două părţi şi au dispus rejudecarea cazului la Curtea de Apel. ‘Nu ne dăm bătuţi, vom continua lupta, chiar dacă cercul susţinătorilor mafiei retrocedărilor se măreşte, iată, cu tot felul de politicieni ‘de bine’. Nu ne dăm bătuţi cu toate presiunile ce se fac, cu toate ameninţările şi în ciuda tuturor ipocriţilor care stăpânesc atât de bine dublul limbaj şi mizează doar pe calitatea de a fi comunicatori excelenţi. Probabil cred că mai merge cu prosteala, dar… timpul sper să le demonstreze contrariul. Nouă nu ne rămâne decât să mergem mai departe, ca să recuperăm pentru comunitatea Sectorului 3 ceea ce au spoliat aceşti ticăloşi, cu ajutorul direct şi complice al unor politicieni’, a menţionat primarul Sectorului 3. La rândul său, consilierul municipal USR Ana Ciceală i-a reproşat Gabrielei Firea că a formulat recursul în urma căruia ‘se reia de la zero’ judecata în procesul privind retrocedarea unei părţi de 12 hectare din parcul IOR. ‘Din cauza recursului formulat (şi) de Gabriela Firea, se reia de la zero judecata în procesul privind retrocedarea unei părţi de 12 hectare din parcul IOR. Este o veste extrem de proastă, pentru că şterge practic decizia de la a doua instanţă, decizie prin care era anulată retrocedarea către proprietar. Acum încep alţi ani de eforturi în justiţie pentru a păstra ceea ce aparţine de drept Bucureştiului, pentru a apăra integritatea parcului IOR şi a reda locuitorilor din zonă o oază de verdeaţă incredibil de importantă pentru sănătatea lor. Mafia terenurilor a avut în Gabriela Firea un aliat devotat. Cu mâna ei s-au făcut cele mai grave atentate la adresa spaţiului verde, a bunului şi a banului public. Gabriela Firea a plecat. Din păcate, moştenirea ei toxică rămâne’, a scris Ciceală. Hotărârea prin care a fost admis recursul şi s-a dispus rejudecarea prevede: ‘Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Primarul Sectorului 3 Bucureşti invocată de recurenta-pârâta Cocoru Maria. Admite recursul formulat de pârâţii primarul general al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin primarul general, împotriva deciziei nr. 1473A din 13 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Admite recursul declarat de pârâta Cocoru Maria împotriva încheierii de şedinţă din 15 octombrie 2019 şi a aceleiaşi decizii. Casează încheierea şi decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel. Irevocabilă’. Primăria Sectorului 3 a atacat, în 2016, titlul de proprietate şi punerea în posesie, după ce 12 hectare din Parcul IOR au fost retrocedate în 2005 de primarul general de la vremea respectivă, Adriean Videanu.