- ”Oamenii politici trebuie să nu uite că cetățenii nu sunt cifre. Un venit cu câteva zeci de lei mai mic înseamnă mult pentru foarte mulți.
Povara trebuie repartizată echitabil. Datoria oamenilor politici nu este doar să constate, să își facă selfie-uri sau să se lamenteze, ci să ofere soluții credibile și să propună măsuri echitabile.
Asta face PES activists România. Este o pepinieră de idei și politici publice, unde discutăm cu respect, sincer și direct, inclusiv despre subiectele dificile. Mulțumesc fiecărui coleg pentru contribuția și eforturile depuse.
Am creionat, astfel, mai multe propuneri pentru pachetul PSD privind redresarea economică și o listă de măsuri de simplificare. Am analizat, de asemenea, principalele teme europene și internaționale – subiectele centrale ale organizației noastre – și am stabilit o direcție atât în privința viitorului Congres PES, cât și în ceea ce privește viitorul buget european pe termen lung.
Sursa: Ecopolitic.ro





