AcasăPoliticaNelu Tătaru, în fața comisiei juridice: Nu am luat niciun ban!

Nelu Tătaru, în fața comisiei juridice: Nu am luat niciun ban!

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va lua în discuţie luni solicitarea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice şi domiciliare în cazul deputatului PNL Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită. Nelu Tătaru a declarat la intrarea în comisie că nu a luat niciun ban. 

Deputaţii jurişti au termen până luni, la ora 13,00, să întocmească raportul în acest caz.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, vinerea trecută, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în sensul încuviinţării efectuării procedurilor privind percheziţia în cazul fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru.

Biroul permanent al Camerei a decis la sfârşitul săptămânii trecute, într-o şedinţă în format online, să trimită scrisoarea ministrului Justiţiei către Comisia juridică spre analiză. Aceasta are termen de depunere a raportului până luni, ora 13,00.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că parlamentarii social-democraţi vor vota pentru ridicarea imunităţii în cazul deputatului PNL Nelu Tătaru.

„Vom vota pentru ridicarea imunităţii, nu a mai fost nicio excepţie de foarte mulţi ani. Şi cred că, în sfârşit, am înţeles că Parlamentul nu este pentru a avea imunitate pentru fapte penale, are imunitate pentru declaraţii politice. S-a încheiat acea epocă”, a declarat Marcel Ciolacu.

Şi liberalii au reacţionat în cazul Tătaru. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că Nelu Tătaru a fost eliberat din funcţia de preşedinte al filialei PNL Vaslui şi de la conducerea Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.

„Nelu Tătaru, la propunerea mea, a fost eliberat din funcţia de preşedinte de filială şi, desigur, la nivelul grupului se vor lua măsuri pentru a vacanta poziţia de preşedinte al Comisiei de sănătate”, a spus Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală, joia trecută, de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.

Sursa: AGERPRES

Articolul Nelu Tătaru, în fața comisiei juridice: Nu am luat niciun ban! apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks