Nereguli privind stabilirea şi ocuparea funcţiilor publice au fost identificate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) la controalele derulate în primele cinci luni ale anului.
Potrivit unui comunicat al ANFP, transmis, miercuri, AGERPRES, Corpul de Control al ANFP a desfăşurat 19 controale la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice, dintre care: 13 la nivelul unor autorităţi ale administraţiei publice locale, trei la nivelul administraţiei publice centrale şi trei la nivelul unor servicii publice deconcentrate.
La aproximativ 80% dintre instituţiile controlate principala problemă a fost reprezentată de stabilirea drept funcţii de natură contractuală a unora ale căror atribuţii presupuneau desfăşurarea, în proporţie mai mare de 50%, a unor activităţi ce implicau exercitarea prerogativelor de putere publică.
Alte aspecte identificate au fost: nerespectarea dispoziţiilor legale incidente în cazul ocupării funcţiilor publice – la aproximativ 50% dintre entităţi; transformarea delegării de atribuţii într-o modalitate de ocupare pe termen lung a unor funcţii publice – la circa 45% dintre instituţii; încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la programul de lucru şi la modul de cuantificare al acestuia – la aproximativ 30% dintre autorităţi; nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici – la aproximativ 20% dintre structuri.
ANFP a dispus măsuri pentru remedierea situaţiilor şi a acordat îndrumare de specialitate.
‘Am intensificat activităţile de control la nivelul instituţiilor publice, pentru că este important ca toate acele probleme care afectează modul de organizare şi de desfăşurare a activităţii să fie identificate şi remediate. Rolul nostru este acela de a fi garantul respectării legalităţii în ceea ce priveşte funcţia publică şi toate acţiunile noastre vizează respectarea acestui principiu. Am ales să fim transparenţi în comunicarea rezultatelor controalelor, tocmai pentru că ne dorim să acţionăm preventiv. De asemenea, activităţile de control merg mână în mână cu activităţile de instruire în domeniul resurselor umane, pe care noi le facem, periodic, cu reprezentanţii instituţiilor şi autorităţilor publice’, a declarat Liviu Mălureanu, preşedintele ANFP.