Ministrul Angel Tîlvăr a avut, marţi, la sediul Ministerului Apărării Naţionale (MApN), o întrevedere cu ambasadorul Republicii Federale Germane la Bucureşti, Peer Gebauer, fiind evidenţiată nevoia consolidării prezenţei aliate în regiune pe fondul războiului de agresiune desfăşurat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.
Potrivit MApN, au fost discutate şi principalele coordonate ale cooperării militare bilaterale, fiind reliefat stadiul excelent al colaborării dintre cele două state.
În context, au fost punctate şi perspectivele aprofundării cooperării la nivelul tuturor categoriilor de forţe armate.
În cadrul întrevederii a fost evocată şi cooperarea dintre România şi Germania, în format NATO şi UE, în contextul actual de securitate, cu accent pe postura aliată de descurajare şi apărare, dar şi pe eforturile de proiectare a stabilităţii, respectiv aspecte referitoare la cooperarea în cadrul iniţiativelor Uniunii Europene în domeniul apărării.
Ministrul Apărării Naţionale a exprimat aprecierea pentru angajamentul Germaniei în implementarea măsurilor de descurajare şi apărare dedicate Flancului estic aliat, în particular în zona Mării Negre, evidenţiind, în acest context, participarea Forţelor Aeriene Germane la misiunile de poliţie aeriană consolidată (eAP) în România.
Totodată, oficialul român a accentuat importanţa continuării desfăşurării în comun a exerciţiilor bilaterale şi multinaţionale, atât în România, cât şi în Germania, precum şi sporirea cooperării în domeniul instruirii, al educaţiei militare şi al celei tehnico-militare.
Cei doi oficiali au convenit asupra necesităţii menţinerii unui dialog bilateral constant, în sprijinul implementării cât mai eficiente a proiectelor comune în domeniul apărării asumate atât în context bilateral, cât şi aliat. AGERPRES / (AS – autor: Florentina Peia, editor: Marius Frăţilă)