AcasăPolitica„Nicio femeie nu trebuie să moară în tăcere” – Manifest pentru Non-Violență...

„Nicio femeie nu trebuie să moară în tăcere” – Manifest pentru Non-Violență lansat la Biblioteca Națională

Pe 3 octombrie 2024, la Biblioteca Națională a României, a avut loc conferința „Manifest Green Woman – Manifest Non-Violență – Manifest Femeia Puternică”, care a reunit personalități din cultură, presă, educație, instituții publice și mediul privat, într-un apel comun pentru o schimbare reală.
  • România se confruntă cu o tragedie care nu mai poate fi ignorată: 45 de femei au fost ucise în familie de la începutul anului 2025, în propria lor casă — acolo unde ar fi trebuit să fie în siguranță.

În 2024, au fost raportate 59.000 de cazuri de violență domestică, dar cifrele reale sunt, potrivit specialiștilor, mult mai mari.

Cu acest prilej, a fost lansat Manifestul pentru Non-Violență, Respect și Egalitate, care cere:

•respingerea categorică a oricărei forme de violență;

•respect și egalitate în centrul societății;

•educarea noilor generații în spiritul non-violenței;

•implicarea reală a statului în protejarea victimelor și pedepsirea agresorilor;

•solidaritate între instituții, mass-media, societate civilă și mediul privat;

•sprijin concret pentru victime.

Lavinia Șandru, inițiatoarea Manifestului, a transmis un mesaj ferm:

„Acest Manifest este o consecință firească a momentelor grele prin care trece societatea românească. Doar în acest an, 45 de femei au fost ucise în propriile case, poate cu copiii de mână, de cei care trebuiau să le protejeze. E educația o soluție? E creșterea nivelului cultural o soluție? E conștientizarea femeii că trăiește într-un mediu nociv o soluție? Da. Toate, împreună.”

Dan Constantin, președinte UZPR, a atras atenția asupra normalizării violenței:

„Am ajuns să consumăm moartea ca pe o știre banală. Dar am convingerea că societatea românească poate rezolva această problemă — prin schimbarea mentalităților.”

Bogdan Gheorghiu, directorul Bibliotecii Naționale, a subliniat rolul implicării civice

„Neimplicarea nu e neutralitate, ci complicitate. Doar implicându-ne putem combate acest fenomen.”

Gabriela Bădăluță, psiholog, a vorbit despre rolul educației emoționale:

„Violența începe cu gesturi mici. Avem nevoie de mai multă psihologie în educație, de psihoeducație și blândețe pentru a rupe acest cerc.”

Mihaela Filip, psihoterapeut, a subliniat nevoia urgentă de spații sigure:

„E vital să existe locuri unde femeile să poată cere ajutor și să primească sprijin real.”

Simona Man, fost secretar de stat, a transmis un mesaj tranșant:

„O femeie moartă după ce a cerut ajutor este un eșec al sistemului. Nu mai putem accepta astfel de eșecuri.”

Thomas Moldovan, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport, a vorbit despre puterea educației și a sportului:

„Sportul și educația pot convinge și bărbații că abuzul nu e putere, ci rușine.”

Avocatul Daniel Florea a completat:

„Cel mai greu este să judeci un caz de violență împotriva unui copil. Soluția nu poate fi individuală — trebuie să construim mecanisme reale de protecție și sprijin.

Evenimentul a fost susținut de parteneri importanți precum Litera, IT Business Advisor, iStoma, Phoenicia Hotels, UAC, Nestlé, Clinica Marfil, Corinne Chocolat și GlowLabb, și a beneficiat de sprijinul unor parteneri media de prestigiu: A3CNN, Jurnalul, Canal 33, Evenimentul Zilei, DC News, Ziua News, Ultima Oră, Gândul, București FM, Sursa Zilei, Eco Politic, Cronica Română și Alert24.

„Manifest Green Woman” este începutul unei mișcări civice care spune răspicat: nicio femeie nu trebuie să mai moară în tăcere.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks