AcasăPoliticaNicolae Ciuc, despre abuzurile sexuale: Este regretabil că în mediul universitar se...

Nicolae Ciuc, despre abuzurile sexuale: Este regretabil că în mediul universitar se întâmplă astfel de fapte

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, referitor la cazurile de abuzuri sexuale din mediul universitar, că aceste fapte sunt regretabile, menţionând că a avut discuţii cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi cu preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Câmpeanu, şi a cerut măsuri urgente.

„Este absolut condamnabil. Este regretabil că în mediul universitar se întâmplă astfel de fapte. Am discutat şi cu Sorin Câmpeanu, care este preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, şi cu doamna ministru şi am cerut să se ia măsuri de urgenţă. Am avut şi o reuniune de urgenţă la nivelul Consiliului Naţional al Rectorilor. Doamna ministru, de asemenea, are şi am văzut că au discutat inclusiv în Guvern astăzi măsurile care trebuie luate astfel încât să eliminăm toate aceste fapte reprobabile pentru orice cadru didactic. Ca atare, condamn, cu toată convingerea mea. Orice astfel de gest este inacceptabil”, a afirmat Ciucă la sediul central al PNL.

El a precizat că subiectul a fost discutat joi şi în Biroul Politic al Organizaţiei Femeilor Liberale.

„Am avut astăzi întâlnire cu Biroul Politic al Organizaţiei Femeilor Liberale şi au participat şi doamnele şi domnişoarele din Partidul Naţional Liberal care au candidat şi au fost alese la alegerile locale pentru funcţiile de primar şi am discutat şi acolo acest subiect, condamnând şi cerându-le să ia poziţie cât se poate de serios pentru astfel de fapte, pentru că acest lucru se poate întâmpla oriunde şi este nevoie să existe o atitudine şi o poziţie coordonată la nivelul organizaţiei”, a conchis Nicolae Ciucă. AGERPRES

Articolul Nicolae Ciuc, despre abuzurile sexuale: Este regretabil că în mediul universitar se întâmplă astfel de fapte apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks