Candidatul PNL pentru funcţia supremă în stat, Nicolae Ciucă, îl atacă dur pe Marcel Ciolacu, spunând despre acesta că are un trecut „tulbure”, iar în spatele său se află „un partid în buzunarul mafiei imobiliare”. „Vrem un preşedinte puternic, stăpân pe el, onest şi bine pregătit iar Marcel Ciolacu nu este acest preşedinte”; susţine Ciucă. El adaugă: „„În martie, Ciolacu spunea că a primit de la ucraineni lucruri grave despre Simion care trec dincolo de povestea unionistă, iar ieri publica o banală scrisoare prin care mai că îl făcea pe Simion erou după ce l-a apărat în ultimele zile”.
„Noi liberalii am plătit un preţ pentru coaliţia cu PSD. Ni l-am asumat, pentru că a fost într-un moment greu şi-am văzut că şi ceilalţi colegi au recunoscut acest lucru şi nu trebuie să ne fie teamă şi nici ruşine să recunoaştem că am făcut acest lucru pentru România. Dar acest preţ nu trebuie să-l plătească toţi românii dacă ne trezim cu Simion şi Ciolacu în finala prezidenţială. Fiecare vot contează şi mobilizarea este cheia pentru a da un mesaj puternic că România vrea mai mult decât să aleagă între extremişti şi naşilor politici. Ciolacu nu face fată presiunii şi se afundă în minciuni. Acum câteva zile spunea că n-a fost niciodată la Nisa. Apoi s-a răzgândit şi spunea că a fost totuşi la Formula 1, ca orice social democrat. Biletul de avion nu l-a arătat şi nici nu îl va arăta pentru că zborul îl a făcut cadou Nordis. PSD este un partid în buzunarul mafiei imobiliare”, a afirmat Nicolae Ciucă duminică, la Cluj Napoca.
Articolul Nicolae Ciucă, atac dur la adresa lui Ciolacu: Vrem un preşedinte puternic, stăpân pe el, onest şi bine pregătit, iar Marcel Ciolacu nu este acest preşedinte apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro