AcasăPoliticaNicolae Ciucă: Dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă este...

Nicolae Ciucă: Dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă este o investiţie necesară viitorului României

Dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă este o investiţie necesară viitorului României şi va acoperi peste o treime din necesarul energetic estimat pentru anii 2030-2031, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Şeful Executivului a participat, vineri, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a Acordului de sprijin pentru dezvoltarea Proiectului strategic naţional Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă.

 

„Ne aflăm într-un moment crucial pentru dezvoltarea sectorului energetic în România şi, desigur, pentru producerea de energie din surse curate şi nepoluante. Semnarea Acordului de sprijin pentru dezvoltarea proiectului strategic naţional Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă nu este doar un efort instituţional comun, ci reprezintă angajamentul ferm al statului român pentru ducerea la bun sfârşit a acestui proiect. Am convingerea că implicarea şi susţinerea autorităţilor române la cel mai înalt nivel sunt esenţiale pentru continuarea proiectului de la Cernavodă şi pentru finalizarea activităţilor pe care le implică cea de-a doua etapă de dezvoltare în calendarul estimat „, a declarat Nicolae Ciucă.

El a subliniat că Europa şi întreaga lume sunt preocupate să asigure energia necesară cetăţenilor şi economiilor în condiţii accesibile şi prietenoase cu mediul, direcţie de la care România nu face excepţie.

„Am reuşit în ultimii ani să facem paşi importanţi în tot ceea ce înseamnă protejarea consumatorilor români, dezvoltarea sistemului energetic şi atingerea obiectivului nostru privind independenţa energetică. Planurile pe termen lung şi investiţiile stabilite ne vor asigura necesarul de consum în continuă creştere pentru o economie şi o societate aflate pe calea dezvoltării durabile. În acest context, dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă este o investiţie necesară viitorului României şi va acoperi peste o treime din necesarul energetic estimat pentru anii 2030-2031”, a declarat Ciucă.

Acesta a evidenţiat, printre beneficiile sociale pe care le va aduce, extinderea capacităţii de producţie la Cernavodă, menţinerea a peste 20.000 de locuri de muncă într-un domeniu de top, pentru care România are experienţă la cele mai înalte standarde.

„Ţara noastră are istoric şi experienţă în operarea în siguranţă, avem un reglementator cu experienţă, şi aici vorbim de CNCAN, industrie care poate contribui la proiectele energiei nucleare, şcoală performantă şi parteneriate puternice la nivel internaţional”, a completat Ciucă.

El a adăugat că, alături de proiectul Unităţilor 3 şi 4, dezvoltarea tehnologiei bazată pe reactoarele modulare mici va plasa România drept lider al energiei curate şi sigure.

Totodată, premierul a subliniat faptul că România mizează în continuare pe sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru dezvoltarea programului nuclear civil, unul din pilonii pe care se va consolida profilul energetic al ţării noastre, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi cu ţintele de decarbonizare.

„Finanţarea americană de 4 miliarde de dolari şi operaţionalizarea deja realizată a simulatorului SMR de la Universitatea Politehnică Bucureşti oferă în egală măsură resursele financiare necesare demarării primului proiect de acest tip, după cel din Statele Unite ale Americii, dar şi acces la înaltă tehnologie pentru studenţii români de azi, viitorii experţi care vor opera aceste surse de producere a energiei”, a reamintit Ciucă.

În acelaşi context, şeful Executivului a punctat faptul că la fel de valoros pentru atingerea obiectivelor menţionate este sprijinul european.

„Salut decizia luată de Fondul pentru Modernizare al Uniunii Europene de a investi 2,4 miliarde de euro pentru a impulsiona tranziţia verde. Cu investiţii suplimentare de 1,1 miliarde de euro, România este principalul beneficiar al acestei decizii. Doamnelor şi domnilor, cu toţii ne dorim energie nelimitată, accesibilă cetăţenilor şi investitorilor, produsă în condiţii de siguranţă şi grijă faţă de mediul înconjurător”, a afirmat Ciucă.

În încheiere, premierul a reiterat susţinerea coaliţiei de guvernare pentru dezvoltarea sectorului energetic.

„Acordul pe care l-am semnat astăzi şi tot ceea ce facem în sectorul energiei nucleare, alături de proiectele dezvoltate de companiile energetice strategice, între care un rol important îl are Nuclearelectrica, alături de investiţiile finanţate din Fondul de Modernizare prin RePower EU de valorificare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre, vor asigura stabilitate şi independenţă energetică pentru cetăţenii români şi pentru mediul de afaceri. La nivelul coaliţiei de guvernare continuăm să acordăm susţinerea necesară acestor proiecte şi drumului ireversibil pentru dezvoltarea sectorului energetic”, a mai afirmat Ciucă.

Alături de premier, Acordul de sprijin pentru dezvoltarea Proiectului strategic naţional Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă a mai fost semnat de către ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă şi secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu. AGERPRES

Articolul Nicolae Ciucă: Dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă este o investiţie necesară viitorului României apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks