AcasăPoliticaNicolae Ciucă: Este absolut necesar pentru noi, indiferent de culoarea politică, să...

Nicolae Ciucă: Este absolut necesar pentru noi, indiferent de culoarea politică, să avem curajul să ieșim în fața oamenilor și să le spunem ce putem să facem și ce nu putem face

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a dedclarat că este absolut necesar pentru noi, indiferent de culoarea politică, să avem curajul să ieșim în fața oamenilor și să le spunem și ce putem în mod deosebit, ce putem să facem și ce nu putem face, să recunoaștem când greșim și să recunoaștem că împreună cu oamenii putem să facem ceea ce ne asumăm politic.

 

Discursul președintelui PNL, Nicolae Ciucă:

 

”Înalt Prea Sfinția Voastră, Prea Sfinția Voastră, doamnelor și domnilor senatori, deputați, doamnelor și dimnilor miniștri, distinși membri, Excelențele Voastre, membri ai corpului diplomatic, membri ai mediului academic, ai mediului de afaceri, domnule președinte al Consiliului Județean, domnule primar, doamnelor și domnilor, dragi ieșeni

 

 

Am regăsit, în timp ce s-au derulat toate aceste activități, și mă uitam la ceas și am văzut că a trecut deja un ceas și 20 de minute. Îmi venea în minte o teorie care spune că reușești să captezi atenția, ca vorbitor, pentru 15-20 secunde.

Acuma, după un ceas și 20 de minute, nu știu cum este, dar probabil că importanța, relevanța acestui obiectiv pentru Iași este atât de importantă încât merită să zăbovim și un pic mai mult, să îi auzim pe cei care se bucură de îndeplinirea acestui obiectiv și pe cei care au trudit ca el să se îndeplinească.

Aș dori să mulțumesc corului Filarmonicii de Stat pentru câteva lucruri foarte simple.

Este adevărat, nu mă așteptam să fie prima activitate de la acest eveniment. Da, a reușit să ne facă mândri că suntem români, a reușit să ne treacă prin cultura și pasiunea dumnealor, prin tradiție. Să ne aducă aminte cât de frumoasă este sârba românească și atunci când o cântă un cor și ne-a adus la tot ceea ce înseamnă identitatea noastră, că până la urmă, indiferent ce am făcut, ce facem sau ce vom face noi, tot aci avem rădăcinile noi.

Tot despre români și despre România vom vorbi, iar în final ne-a spus că mâine are loc o zi națională, Ziua Unirii și cât de important a fost ca începând cu 1859 să fim uniți și să facem lucruri. Iar unul dintre motivele pentru care suntem aici este că, iată, am fost și suntem uniți și putem să facem lucruri. Și iată că la Iași, prin prezența liderilor altor partide la acest eveniment, se demonstrează că, mai presus de orice ambiție politică este realizarea de obiective.

Să trecem de la vom face, la am făcut! Acesta este un obiectiv care s-a realizat, care s-a înfăptuit este adevărat, cu nivelul de ambiție al autorităților locale, cu sprijinul autorităților guvernamentale. Și am înțeles mesajul domnului primar când a zis dați-ne și vom face!

Domnule primar, vă dăm. Dacă vă asumați, vă dăm și resurse, vă dăm și sarcini! Dumneavoastră să le faceți!

Ascultându-l pe Înalt Preasfinția Sa, sper să nu se supere, mi-am adus aminte de ce spunea Iorga despre Iași. Iașul este ca o biserică. Este biserica bisericilor trecutului nostru. Cred că se gândea la faptul că la biserică, dincolo de ideologie, dincolo de doctrine, dincolo de profesie, dincolo de nivelul nostru, al fiecăruia, ne ducem cu toții. Pe de-o parte îi cerem lui Dumnezeu iertare și pe de altă parte ne încărcăm cu speranță și lumină și că prin lucrarea din Biserică vom reuși să stăm laolaltă și să facem ceea ce de-a lungul timpului au făcut înaintașii noștri.

Este rândul nostru să facem astăzi și să îi învățăm pe copiii noștri ce au de făcut mai departe. Ca atare, nu este doar Biserica bisericilor trecutului, este și Biserica bisericilor prezentului și viitorului. Trebuie să îi mulțumim pentru asta și să ne gândim la ceea ce avem de făcut, domnule președinte al Consiliului Județean.

Într-adevăr, acum un an, tot la fel, de Ziua Unirii, am venit, am zăbovit un pic aci, am ascultat și am revenit la Iași, la evenimentul de la Palas Campus. Și atunci n-am vrut să opresc. Am zis, o vom opri atunci când va fi gata. Că v-ați angajat că într-un an de zile îl veți îl veți sfârși. Iată, ați reușit într-un an de zile să finalizați acest obiectiv. Pentru mine este un model de angajament și de responsabilitate al administrației locale. Suntem într-un oraș unde administrația liberală și-a făcut datoria și trebuie să vorbim și despre modelul administrație liberale.

Vorbim la Iași, vorbim, despre cea de la Suceava, vorbim despre cea de la Cluj, vorbim despre cea de la Oradea, despre cea de la Alba, despre cea de la Sibiu, vorbim de administrațiile liberale, acolo unde, în urma mai multor evaluări, s-a demonstrat că reprezintă și sunt încadrate în topul unui nivel de trai încadrat în partea superioară a listei la nivel European.

Este absolut necesar pentru noi, indiferent de culoarea politică, să avem curajul să ieșim în fața oamenilor și să le spunem și ce putem în mod deosebit, ce putem să facem și ce nu putem face, să recunoaștem când greșim și să recunoaștem că împreună cu oamenii putem să facem ceea ce ne asumăm politic.

Aeroportul a fost o asumare politică și fiecare dintre dumneavoastră. A scos în evidență relevanța lui. A spus că va scurta timpul în de călătorie, va crește numărul de pasageri la 3,5 milioane, dacă am reținut bine pe an, va facilita prezența unui număr mai mare și mai diversificat al oamenilor de afaceri în zonă.

Conectivitatea aceasta de la Iași spre Vest, de la Iași spre Est, ați vorbit despre relevanța pentru Republica Moldova, ați vorbit despre faptul că orice loc de muncă aici în aeroport atrage de la sine sau dezvoltă de la sine un număr mai mare de locuri de muncă. Ați vorbit despre faptul că vom avea turiști mai mulți, Înalt Preasfinția Sa invoca românilor să se gândească înainte de a pleca sau celor care sunt plecați să se întoarcă. Atunci când am fost la Palas Campus, Înalt Prea Sfinția Voastră, am întâlnit români care s-au întors acasă și au lăsat job-urile lor în țările unde își începuseră activitatea.

Și au venit în România și am stat de vorbă cu ei și i-am întrebat de ce?

Și-au zis, pentru că am văzut că aici serviciile sunt la fel ca acolo. Am văzut că nivelul de trai crește și este aproape de cel de acolo.

Sigur, nu peste tot în țară, nu vreau să fiu înțeles greșit și mai mult decât atât, atunci când am fost plecați, simțeam ceea ce simțim cu toții, dorul de casă și dorința de a ne întoarce la rădăcini.

Se zice că niciodată nu suntem plecați cu adevărat definitiv, pentru că nu ne lasă ceva, nu ne lasă apartenența noastră la rădăcini, la tot ceea ce înseamnă spiritul și sufletul nostru românesc.

Ca atare, acest aeroport are și rolul ca românii să se gândească. Iată, avem de ce și unde să ne întoarcem acasă. Suntem aproape de Moldova, suntem aproape de Ucraina.

Tot ceea ce realizăm în aceste momente, doamnelor și domnilor, demonstrează că și în condiții de securitate complexe, într-o economie care nu mai are aceeași coerență, în care tot ceea ce ține de fluxuri pe linia lanțurilor de aprovizionare nu se mai desfășoară cu aceeași coerență, s-a demonstrat încă o dată că putem să îndeplinim și să facem ceea ce ne-am propus.

Este important să transmitem oamenilor și nu vreau să nu recunosc în fața dumneavoastră că avem fermierii care protestează, avem transportatorii care protestează și trebuie să-i înțelegem și trebuie să preluăm de la ei mesajele prin care să rezolvăm aceast aceste probleme, atât în țară, cât și la nivelul Uniunii Europene.

 

Dar în același timp trebuie să vedem că doar prin dialog, doar prin soluții pe care le identificăm împreună, doar prin contribuția fiecăruia dintre noi putem cu adevărat să beneficiem de tot ceea ce a însemnat și înseamnă pentru noi statutul de țară membră NATO, țară membră a Uniunii Europene, pentru că iată bani, 85% din valoarea acestui terminal sunt fonduri europene.

Același lucru se întâmplă și în agricultură, același lucru se întâmplă în tot ceea ce dezvoltăm. România are în continuare la dispoziție 70 de miliarde, peste 70 de miliarde de euro în următorii ani pe care să investească în astfel de obiective. Vreau să îi felicit pe toți cei implicați în acest proiect, Președintele Consiliului Județean, pe domnul primar, echipele dumnealor, echipa Strabag și în mod deosebit pe toți cei pe care i-a menționat domnul președinte al Consiliului Județean, cu care s-a întâlnit din comunele din județul Iași, care au trudit aci și iarnă și vară, în condiții grele de vreme, ca noi astăzi să putem să ne bucurăm de acest obiectiv.

Vă mulțumesc tuturor de atenție, felicitări, spor la treabă și să știți că autostrăzile și A7 și A8 sunt în dezvoltare și ele reprezintă într-adevăr, solicitarea cea mai mare a ieșenilor și nu numai.

Avem nevoie ca această inter-conectivitate, dincolo de cea aeroportuară, să se realizeze și pe infrastructura rutieră și feroviară, pentru că, practic vorbim de dezvoltare economică, dar sistemul de circulație al economiei este dat de tot ceea ce înseamnă infrastructură, indiferent de felul ei.

Vă mulțumesc! Să dea Dumnezeu să avem o zi a Unirii în liniște și fac apel la toată lumea că așa cum stăm astăzi în liniște și ne ascultăm unii pe alții, tot la fel va trebui ca și mâine, și poimâine și de aici înainte, în liniște, să putem să ne bucurăm de ceea ce ne-au lăsat înaintașii noștri și să construim pentru copiii noștri o Românie așezată într-o regiune cu destul de multă vâltoare, dar pe care numai prin echilibru, prin asumarea noastră a tuturor, vom putea să o ducem mai departe.

Corabia trebuie să plutească, vântul trebuie să o împingă înainte!

Vă mulțumesc, la mulți ani, tot ce vă doriți!”

Articolul Nicolae Ciucă: Este absolut necesar pentru noi, indiferent de culoarea politică, să avem curajul să ieșim în fața oamenilor și să le spunem ce putem să facem și ce nu putem face apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks