AcasăPoliticaNicolae Ciucă: Este inacceptabilă „tehnica” folosită de PSD, de „transferare a voturilor...

Nicolae Ciucă: Este inacceptabilă „tehnica” folosită de PSD, de „transferare a voturilor către George Simion, pentru a-l duce în turul doi

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus marţi, la Constanţa, într-o reuniune a aleşilor liberali din administraţia publică a judeţului, că cetăţenii nu trebuie dezamăgiţi şi trebuie realizate proiectele promise acestora, subliniind că există potenţial pentru „absorbţie de fonduri europene şi implicare a fondurilor guvernamentale la o anvergură mai mare”.

„Am câştigat pentru că oamenii ne-au acordat încredere, iar noi nu trebuie să-i dezamăgim. (…) Ştiu că aici, în Constanţa, PNL, partidul marilor proiecte şi-a asumat să răscolească un municipiu care are o mare relevanţă în ceea ce priveşte turismul în România. Nu le-a plăcut probabil nici locuitorilor, probabil nu le-a plăcut nici celor care au venit din ţară pe litoral, dar, în final, un proiect mare se face în timp, se face cu resurse, se face cu consum de energie, cu implicare, şi, în final, iată că acolo unde s-a lucrat, Constanţa arată aşa cum trebuie. Şi sunt convins că şi de acum înainte aceste mari proiecte vor continua să reprezinte priorităţile de la nivelul Primăriei Constanţa. Şi acelaşi lucru se va întâmpla şi la nivelul Consiliului Judeţean. (…) Constanţa poate mai mult, există potenţial, spaţiu pentru absorbţie de fonduri europene şi implicare a fondurilor guvernamentale la o anvergură mai mare pentru că Constanţa este al patrulea judeţ contributor la PIB-ul României. Ţinând cont de potenţialul (…), judeţul Constanţa este cel mai urbanizat judeţ din ţară, judeţul care dincolo de arealul geografic care îi dă acea notă de specificitate reprezintă şi un model de convieţuire, de comuniune atât etnică, cât şi religioasă”, a afirmat Ciucă.

Referitor la alegerile pentru prezidenţiale, Nicolae Ciucă a spus că este inacceptabilă „tehnica” folosită de PSD, de „transferare a voturilor către George Simion, pentru a-l duce în turul doi doar pentru a câştiga Marcel Ciolacu alegerile”.

„În momentul de faţă, sunt în măsură să facă orice, dar nu pentru cetăţeni, ci pentru propriul lor interes, pentru propriile lor obiective politice, inclusiv această asociere cu un partid şi un lider care este portavocea Moscovei în România, iar lucrul acesta nu trebuie acceptat niciunde în ţară, mai ales aici, unde resimţiţi mai mult decât oricare alţii ceea ce înseamnă ameninţarea, doar atunci când primiţi semnalele RO-ALERT pe telefoanele mobile. Deci, oameni buni, noi nu putem să nu vorbim despre PSD-ul aurit în campanie, în care ei gândesc că prin manipulare, printr-o lipsă totală de moralitate a exercitării votului, printr-o tehnică de transfer a voturilor către George Simion, pentru a-l duce în turul doi doar pentru a câştiga Marcel Ciolacu alegerile, este inacceptabil. (…) Asta este ceea ce a făcut PSD-ul de fiecare dată, vin şi ne spun că împart puterea, nu există împărţirea puterii. Ei cred că prin şmecherie depăşesc inteligenţa şi puterea de înţelegere a românilor. Nu ţine. PSD niciodată nu a împărţit puterea, PSD de fiecare dată a acaparat puterea şi a vrut toată puterea”, a spus Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, PNL „trebuie să ducă mai departe nava numită România în direcţia pe care îşi va păstra permanent azimutul către vest, către valorile occidentale”.

„Ca atare, eu cred foarte mult că prin această comunicare, dialog pe care îl avem la nivelul fiecărei filiale, prin conştiinţa fiecăruia dintre dumneavoastră şi raportarea la valorile, virtuţile şi principiile liberale, vom face tot ceea ce ne stă în putinţă astfel încât Partidul Naţional Liberal să poată duce mai departe această navă numită România pe direcţia pe care îşi va păstra permanent azimutul către vest, către valorile occidentale, către lumea liberă, către lumea democratică, nu în cealaltă direcţie unde vedem ce înseamnă regimurile autocrate, vedem ce înseamnă comportamentul dictatorial, vedem şi putem să ne mai aducem aminte ce a însemnat un sistem, o conducere absolut dictatorială”, a mai afirmat preşedintele PNL.

Sursa: AGERPRES

Articolul Nicolae Ciucă: Este inacceptabilă „tehnica” folosită de PSD, de „transferare a voturilor către George Simion, pentru a-l duce în turul doi apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks