AcasăPoliticaNicolae Ciucă: Începem reforma pensiilor speciale cu noi înşine!

Nicolae Ciucă: Începem reforma pensiilor speciale cu noi înşine!

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a afirmat, luni, în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, că votul acordat pentru eliminarea pensiilor parlamentarilor are „o semnificaţie aparte” pentru întreaga clasă politică, mesajul fiind că reforma pensiilor speciale este începută prin propriul exemplu.

„Votul de azi are o semnificaţie aparte pentru întreaga clasă politică. Mesajul lui este că începem reforma pensiilor speciale cu noi înşine. Arătăm în acest fel că avem voinţa şi determinarea să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, înainte de a face acelaşi lucru cu alte categorii de pensii speciale. După cum ştiţi, reforma pensiilor speciale este un obiectiv al actualei coaliţii, pe care l-am asumat public şi prin programul de guvernare. Vrem să realizăm acest obiectiv din două mari motive. În primul rând, pentru că o astfel de reformă ar aşeza sistemul de pensii din ţara noastră pe baze corecte, cu reguli unitare, aplicabile tuturor. Asta ne va permite să avem un sistem de pensii echitabil şi sustenabil pe termen lung. Un alt motiv important al acestei reforme este determinarea de a accesa toate fondurile din PNRR”, a spus, Ciucă, în plenul Parlamentului.

Potrivit preşedintelui Senatului, „România nu îşi poate permite să piardă aceste fonduri”, iar angajamentul coaliţiei de guvernare este să realizeze toate jaloanele şi reformele, inclusiv cea a pensiilor speciale, astfel încât să utilizeze toţi banii pe care îi avem la dispoziţie.

„Dincolo, însă, de acest angajament, poziţia PNL, ştiţi bine, a fost una constantă şi consecventă pe acest subiect. Am avut de-a lungul timpului mai multe demersuri pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, pe care le-am asumat public. Deşi aceste iniţiative nu au ajuns să fie aplicate, ele au arătat, fără putinţă de tăgadă, că PNL doreşte implementarea lor. Iată de ce nu putem fi decât solidari cu demersul de faţă şi să votăm în favoarea lui. Pentru noi, liberalii, nu este importantă paternitatea acestui proiect, ca să răspund în acest fel argumentului Opoziţiei, ci care sunt efectele lui. Iar aceste efecte nu sunt decât benefice: pentru credibilitatea Parlamentului, pentru sistemul de pensii din România şi pentru societatea noastră, în ansamblu”, a adăugat Ciucă.

El a subliniat că „mesajul profund al votului de azi, ca şi a reformei pensiilor speciale pe care urmează să o votăm, este că vrem să aşezăm societatea şi instituţiile statului pe reguli unitare şi pe valori comune, care să fie respectate şi urmate de toţi, fără excepţii. Asta ne va permite să avem o societate mai unită şi, în final, mai competitivă”.

„Sigur, nu va fi uşor, iar procesul va fi unul de durată. Dar opţiunea noastră este, în mod sigur, una corectă faţă de România şi faţă de toţi românii. Fac, aşadar, un apel către Opoziţie să renunţe la retorica politicianistă şi să voteze această iniţiativă legislativă, solidar cu actuala majoritate parlamentară. Să le arătăm românilor că suntem responsabili şi că, în momente importante cum este şi acesta de azi, avem puterea să punem interesul public mai presus decât interesul de partid. Numai aşa, prin acţiunile noastre, vom putea reclădi încrederea în clasa politică şi în instituţiile statului”, a mai spus Ciucă.

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, luni, în şedinţă comună, proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.

S-au înregistrat 382 voturi „pentru” şi 3 abţineri, iar 3 parlamentari nu au votat. AGERPRES

Articolul Nicolae Ciucă: Începem reforma pensiilor speciale cu noi înşine! apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks